in mod surprinzator

am terminat repede azi. cu toate. si as avea si timp sa dorm suficient.
numai ca nu prea am chef de ziua de maine.

Sunt atatea

de facut, incat nici nu mai stiu cu ce sa incep.

Si imi plac perioadele astea, in care nu am timp sa respir mai mult de 30 de secunde, intre doua articole citite. Cand mananc plimbandu-ma prin bucatarie, in timp ce-mi fac o cafea sau un ceai negru. Apoi, imi iau ibricul, o cana si nu ma mai vezi la fata, in urmatoarea jumatate de zi. Pana mi se termina cafeaua si trebuie sa imi fac alta.

Nu stiu de ce a fost nevoie de perioada asta.
Nu stiu de ce a fost nevoie de perioada aia, in care sa nu dorm nopti, la gandul ca nu stiu ce imi lipseste; sa-mi fie teama ca nu am sa imi dau seama la timp si totul are sa se duca de rapa, inainte sa gasesc o solutie. Si de ce a fost nevoie de altcineva, pentru ca eu sa trag semnalul de alarma si sa vad ca pot fi si altfel. Ca poate fi si altfel.
Solutie, inca n-am. Pentru ca imi lipseste timpul. Si uneori cheful, din cauza ca imi lipseste timpul. Si da, poate ca m-am plictisit, pentru ca asa sunt eu, ma plictisesc repede, de orice.
M-am plictisit sa nu am timp destul. Mai bine, nu am deloc. M-am plictisit sa te numar cu sferturile de ora.

Maine, se anunta o furtuna.
Si in Beirut sunt 16 grade. Cam frig.

Nu

e chiar atat de rau.

in afara de faptul ca dorm prea mult si ca nu a chef de absolut nimic, nu prea simt altceva.
dar cand ma asez un pic, si le pun toate lucrurile unele sub altele, imi dau seama ca ultima perioada a fost de rahat. cu mici exceptii.

si imi dau seama ca daca ar fi sa le adun pe toate care au trecut peste mine in ultimele luni; si daca ar fi sa ma gandesc in fiecare clipa la toate pe care trebuie sa le fac; ar trebui sa zac undeva, obosita de plans si cu dureri, cum n-am mai avut de aproape 5 ani.

dar eu dorm. mult. si incerc sa nu ma gandesc prea mult. n-am dureri decat de rinichi.
de plans, ma mai bufneste asa, pentru 30 de secunde, din cand in cand. pana cand imi dau seama ca nu stiu de ce plang.
sunt lucruri care se rezolva de la sine. pur si simplu.
ca atunci cand nu stiam ce sa fac si dintr-o data, o poza cu o blonda mi-a aprins beculetul.

as vrea sa pot sa ma descarc. dar nici macar nu stiu ce sa dau afara.
nu stiu cum.

as putea sa imi fac niste flash card uri cu "Palestina" si "PAVEL"
sa-mi aduca aminte. ca mamaie era batrana si copiii aia raman copii. ca eu mi-am ales facultatea si copiii aia abia daca ajung sa invete sa scrie. si toate celelalte.

as vrea doar sa ma descarc.

I'll take it as a ...

Tu fa ce-ti place, ca de ce trebuie, am eu grija.

tare, sau ce ?

mniha (?)

toata lumea ma intreaba de ce sunt trista.
e doar o perioada.
vedem cine rezista.

toata lumea ma intreaba daca ma simt rau.
dar eu mai am si momente in care ma simt bine.

Khalas !

10 ianuarie 2012

a fost ciudat sa vad toate asternuturile alea, fetele de perna si prosoapele pe care si le-a cumparat singura, acum multi ani. de fiecare data cand mergeam pe acolo, se ruga de noi sa le scoatem la aerisit, ca ea singura nu poate. 'si e pacat de ele, sa le manance moliile.' le-am scos, amandoua, intr-o vara. am umplut culmile din curte si din gradina.
si-a facut singura pomenile 'pana la 4 ani' si si-a carat si apele.

intr-o vara, m-a trecut, asa, un gand si mi s-a strans sufletul. 'Cum o sa fie cand n-o mai fi? Ne-om mai strange toti, aici, ca acum? Ce-o sa se intample cu casa asta cand n-o mai fi? O sa trec pe aici si o fie a altcuiva?'

Apoi, acum vreo 2-3 ani, casa a inceput sa nu mai fie casa pe care o stiam eu. Si ea a inceput sa nu mai fie cea pe care o stiam eu. Pana acum 11 zile cand am vazut-o iar, pe ea. Doar un pic mai slabita.
Ieri arata bine. Asa cum o tineam eu minte. Doar mainile un pic mai zbarcite. Si obrajii reci.

A ramas o bucatica de catifea neagra, pe care trebuie sa o port in piept 'macar pana la sase saptamani'. din sapte ani in care m-a trezit dimineata, dupa ce imi punea ceaiul in cana, imi indindea margarina pe paine si-mi facea pachetelul pentru gradinita. din urmatoarele 10 veri, in care m-a asteptat, pe banca, la poarta, pana noaptea, tarziu, cand ma intorceam acasa.

plangea, de fiecare data cand plecam. 'daca n-oi mai fi pana va intoarceti voi?'
data trecuta, n-a mai plans. 'mergeti sanatosi, mama.'

unul din momentele alea in care iti dai seama cat esti de singur.

11

ai o dilema?

daca a fost bine? da! a fost foarte bine. si suntem frumosi rau. c-asa suntem noi.

am avut chef de imbracat dragut. de pantofi cu toc.
-Ce inalta esti, nu trebuie sa ma mai aplec sa te pup.

am avut chef sa ma machiez. mult, cu pensule si farduri insirate peste tot pe birou. mi-a placut. mi-a adus aminte de serile in care cea mai mare problema era: crezi ca e prea mult?

-Ce crezi ca a zis M. cand a vazut toate fardurile la oglinda si pe chiuveta si prin chiuveta?
-Ce e la noi in baie... Salon de make-up profesional...

da. vreau atentie si sunt dependenta de afectiune.
dar acum doua luni, am invatat ca atentia pot sa o obtin usor. si nici de afectiune n-as avea cum sa duc lipsa.
poate de-asta nu ma mai crizez asa. poate asta trebuia sa invat. sa invat ca daca stau si (ma) plang, nu obtin nimic.
trebuia sa invat sa nu-mi mai fie frica de mine. si de ce are sa fie.

-Stop controlling yourself!

si ca sunt lucruri pe care nu am cum sa le controlez. dar cel mai important lucru pe care l-am invatat, este faptul ca lucrurile pe care nu le poti controla, nu sunt intotdeauna rele.

da, am avut o seara linistita. fizic si psihic.
ca mi-a mai zburat mintea? da.
ca la 12 noaptea, eram cu mihaela in lift, nu langa sergiu? da.
dar nu. nu m-am panicat.
pentru ca nu-mi mai este frica de mine.
si de ce are sa vina.
cel putin, deocamdata.

i don't want you to get mad.
why would i? it's none of my business. it never was.

ai o dilma?
just let it go.

easy like a glass of fresh squeezed orange juice, on a sunday morning.