auzita aiurea, la radio

"Dulce-al noptii mele domn
Nu mai vrea sa vina"

1 min

ceva

ce n-am stiut ca este, inainte sa te stiu pe tine

“there is a place in the heart that
will never be filled

a space

and even during the
best moments
and
the greatest times
times

we will know it

we will know it
more than
ever

there is a place in the heart that
will never be filled
and

we will wait
and
wait

in that space.”

― Charles Bukowski

Dor

...de demult

M-am surprins de multe ori gandindu-ma la tine, azi. Vorbind despre tine. Povestind. Mi-e dor, e drept. Si e pacat ca teama e mai puternica decat dorul.

Uneori, te caut, aiurea, printre oamenii pe langa care trec. Ma uit pe geam, din vreun bar sau cafenea. Imi doresc, o clipa, sa te vad. Zambesc. Azi imi imaginam cum ar fi sa-ti sar in brate si sa-mi spui iar, ca sunt nebuna.

Dar apoi imi pun picioarele pe pamant, imi scot capul din nori si revin la realitate: noi nu mai putem.

" Ei, pana la urma, isi vor gasi niste fete. Cu care se vor casatori. Ca a e viata. Isi vor gasi... Si el... si fostul tau prieten... tu ai sa ramai sa ramai cu sechele."

Diferenta

O face faptul ca boala se vindeca si, de cele mai multe ori, ramane amintirea durerilor din timpul ei. Iubirea nu trece niciodata de tot. Si-ti ramane gustul ala dulce-acrisor. Ca al cireselor coapte, in plina vara.

Post ca sa ma laud. Sau 2.

Erau doi serpi. Unul mare si unul mic. Pe cel mic am reusit sa il omor. Cu cel mare m-am luptat mult. Nu voiam sa il omor, voiam doar sa il tin astfel incat sa nu ma muste. M-a zgariat, un pic, cu un dinte. Ma intrebam daca a reusit sa lase ceva venin. Cand m-am trezit, inca il controlam, dar destul de greu.

Am invatat sa ma pun in locul oamenilor si sa ii inteleg. Sa nu ii comndamn. Sa nu ii urasc. Sa ma gandesc ca poate asa as reactiona si eu. Sau daca nu, macar sa inteleg ca fiecare reactioneaza in felul lui. N-am urat pe nimeni, niciodata. Nu cred ca am ''baza de date necesara'' ca sa urasc pe cineva. Stiu cateva persoane, 3, mai exact,  in prezenta carora nu ma simt bine si nu m-am simtit bine din prima clipa in care le-am vazut. Nu pot sa explic de ce. In rest, toti imi sunt dragi, intr-un anume fel.

Am invatat ca nu poti intelege reactiile cuiva, la un moment dat, decat daca treci prin situatia respectiva. Si ca si in situatia respectiva, fiind, reactiile si deciziile pot fi diferite. Pe principiul ''fiecare le stie pe ale lui''.

Am invatat ca sunt asa cum sunt si nu am nimic de demonstrat. Ca nu pot sa multumesc pe toata lumea. Ca trebuie sa fiu impacata cu mine. Ca trebuie sa stiu ca am facut tot ce am putut si ce a trebuit. Ca nu trebuie sa dau aceleasi explicatii, acelorasi persoane, la infinit.

Am invatat ca singura persoana care o sa ramana langa mine pentru totdeauna, sunt eu. E greu. Pe principiul "ce-si face omul cu mana lui, e bun facut". Inca am probleme cu increderea in ceilalti si nu e nimic care sa ma faca sa mai rezolv din ele. Si sa nu mai deschid ochii la joculetele de dezvoltare personala, atunci cand trebuie sa ma las plimbata de altcineva.
In acelasi timp, am invatat ca e bine sa te lasi ajutata, din cand in cand. Si mai ales, atunci cand simti ca nu mai poti.

Am invatat ca pot si ca pot multe. Bune si rele. Important e sa stiu si sa vreau sa fac bine. Astia-s primii pasi spre 'a putea'.

M-am invatat pe mine. M-am vazut pe mine, altfel. M-am vazut pe mine zambind, aiurea, pe strada, facand primul pas, oferindu-ma voluntara, luand initiativa. M-am vazut pe mine tipand. M-am vazut pe mine stapanindu-ma. Uneori a durut de mi-as fi scos inima din piept. De cele mai multe ori am urlat in mine. De cateva ori, am zambit si mi-am spus, tot mie: "Saracii..." Nu de putine ori, am fost dezamagita. De mine, ca mi-am pus sufletul si timpul in joc. De ceilalti, ca nu m-au vazut.

Am invatat ce imi place. Imi place sa ajung seara acasa si sa stiu ca am invatat ceva, pe cineva, si azi.

Am invatat multe, anul asta. The hard way. Nu stiu daca s-a terminat. Daca nu, probabil ca inca mai pot. Aseara, am indraznit sa visez iar, la beculete pe balcon si scaune de rachita, ceai, carti si ciocolata. S-as fi vrut...

1 an

Anul meu nu a inceput pe 1 ianuarie. Anul meu a inceput cam prin perioada asta. De-asta simt ca se cam termina. Nu asta e ideea.

Ideea e ca ultimul capitol nu prea s-a consumat. Doar s-a incheiat brusc. Si imi placea ce faceam, dammit! In sfarsit, imi placea ce faceam si a trebuit sa las totul balta.

Nu stiu cat timp, de acum inainte, o sa ma trezeasca dorul asta, la 3 noaptea, din somnul meu bun. Dorul de niste...copii. De care n-ar fi trebuit sa ma atasez, ca doar erau 'obiectul muncii mele'. Dar asa imi erau de dragi... si-asa mi-e dor de ei...

Ups

- Pana si uscatoarele de par au o singura viteza, in Cluj. Si aia e foarte incet.
- Vezi ca si asa, cu viteza asta, miroase a ars in baie.

Note

Sa nu poti sa tipi pentru ca te doare in gat. Sa te incapatanezi sa tipi si sa te doara si mai tare in gat. Sa-ti mai iasa si niste sunete sugrumate. E frustrant, tare.

peste 4700 de km

Aseara mi-am adus aminte ca, la un moment dat, voiam un tatuaj si nu stiam cum sa fie si unde sa-l fac. Apoi am vazut un tricou pe care scria مكتوب si am stiut ca asa vreau sa fie tatuajul meu. Dar nu stiam unde il vreau. Pana intr-o dimineata, cand pe la ora 4, am stiut.

Si-am sa-l fac. Exact acolo. Exact asa. Pentru ca vreau sa pastrez sarutul ala. Sarutul ala, de la 4 dimineata, care nu a stiut niciodata ce sunt alea lacrimi, amenintari, atacuri de panica, nervi, cuvinte urate si durere. Pentru ca mi-a intrat in piele inainte de toate astea. Sarutul ala a vazut doar zambete, goluri in stomac, dor si nerabdare. A vazut fericire.

Si cand am sa cobor din avionul ala, 4700 de km mai incolo, vreau sa il am cu mine.

Nici nu stii

tu.

You cool your bed-warm hands down /On the broken radiato/rAnd when you lay them freezing on me/I mumble, "Can you wake me later?"

Mai putin

...doare cand esti departe.

Sunt, aici, oameni cu care poti sa o iei de la capat. Care nu stiu ca "nu ai inima", care nu iti cunosc atitudinea demna de dispret. Care nu stiu ca "nu insemni nimic ca femeie".

Sunt oameni care stiu cand si cum sa te certe. Stiu cand si cum sa te ia in brate. Stiu cand sa taca si sa plece. Stiu cand sa se intoarca.

Sunt oameni care te asculta fara sa te judece si care te vad cat iti plangi in pumni si stiu cat te doare, fara sa te cunoasca. Care nu te intreaba de ce. Care iti pun o mana pe umar si te fac sa zambesti.

Si mai sunt oamenii pe care nu te poti supara, indiferent ce.

- Ai o putere extraordinara de intelegere. Nu stiu cum te mai poti gandi la el asa, dupa toate astea...
- Stiu ca nu intelege si nu pot sa judec un om care vede doar o bucata de poveste. Poate...sper...vreau sa cred ca daca ar sti totul, nu ar mai reactiona asa si nu mi-ar mai spune toate astea.
- Nu te inteleg... Eu nu as putea face asta.
- N-ai spus tu ca daca ma doare e problema mea si atat?

E frumos aici. Sa nu cunosti pe nimeni si nimic si sa te plimbi, pe strazi, tu cu ale tale. Cel mai tare imi place cand ma opreste lumea si imi cere indicatii. Incerc sa retin nume de strazi si puncte de reper. Autobuzele nu le stiu, inca.

Se vede frumos, orasul, de sus. Mai ales noaptea.  Iar dimineata, de la masa din bucatarie, se vede totul ca intr-o pictura.

- Nu vreau sa supar pe nimeni, dar eu nu pot face asta, asa. Imi trebuie liniste, sa pot sa ma concentrez.
- Oricum ai reactionat foarte bine. Eu daca vedem asa ceva de prima data, fugeam cat ma tineau picioarele.

Linistitor

O prietena mi-a spus, la un moment dat:
- Ana, ceea ce trebuie sa intelegi tu este ca toti oamenii au nevoie de ajutor de la alti oameni. Dar pana intr-un anumit punct. De acolo, nu se mai poate ocupa decat Dumnezeu. Si nu ar trebui sa ne bagam peste ce are Dumnezeu de facut, pentru ca stie el ce are de facut, mai bine decat noi. Daca ne bagam peste el, o sa suferim si noi si omul pe care vrem sa il ajutam.

Nu sunt eu foarte credincioasa, de felul meu. Dar asta a sunat linistitor. Si m-am calmat, un timp.