E a doua zi in care n-am chef sa ies din camera asta de hotel. Unde mai pui ca azi si ploua. Incepe sa fie iarna si aici. Si incepe sa-mi fie dor si de acasa, nu doar de oameni. Am avut un moment in care am vrut sa insir pe aici beculete si lumanari, dar apoi mi-am dat seama ca n-are rost. As putea sa ma duc la Maisons du monde si sa stau acolo toata ziua.
Daca e ceva ce sigur am invatat anul asta este sa contabilizez lucrurile pe care le-am facut. Si anul asta chiar a fost plin si-mi amintesc de toate. Incepand cu ziua in care mi s-a confirmat ca pana in martie trebuie sa ma decid daca vreau sa raman la "soft and cozy" in corporatie sau nu. N-am ramas.
Am cunoscut oameni.
- Oameni tristi si nemultumiti de viata lor. Le-am dat variante. Cumva, atunci cand asezi in fata altor oameni diferite variante, le vezi mai usor pe ale tale. Sau macar, iti dai seama ca esti bine.
- Oameni carora nu le pasa de alti oameni decat in masura in care ii afecteaza pe ei. Am invatat ca asa nu si am plecat mai departe.
- Oameni care desi au ce le trebuie, nu au incredere in ei si cauta mereu confirmare ca sunt buni, ca fac ce trebuie, ca fac cum trebuie. Oamenii astia mint mult si nu vor sa accepte ca sunt oameni si ca nu pot fi mereu perfecti, ca nu pot face totul mereu, cum trebuie.
Am reintalnit oameni cu care m-am reconectat si mi-am dat seama si de ce. Am regasit un om care este un stalp de perseverenta si incredere
Am tinut cursuri noi de croitorie. Am avut seri in care am pasit in casa fix inainte sa mi se inmoaie picioarele de oboseala. Fara sa mai pot sa zic ceva. Dar cu zambete tampe pe fata si multumire in suflet.
Am avut proiecte de styling. A fost greu. Nu cu munca in sine. Ci cu mine. "Ana e cea mai cuminte de aici, nu zice nimic" "Ana trebuie sa te mai vada de cateva ori, ca sa-ti poata spune ceva." A fost frumos. Am avut noroc de oameni frumosi, de cele mai multe ori.
Am facut haine si costumase pentru copii. A fost trial and success. Mi-a placut.
Am invatat sa folosesc masini industriale si sa cos rochii de matase. Mi-a placut la nebunie!
Am facut rochii speciale pentru momente speciale.
Am facut palarii, bentite, turbane si tot ce nu credeam ca voi face vreodata. Am facut bataturi cum nu credeam ca voi face vreodata de la cusut. Mi-a placut mult.
Acum sunt in orasul asta care imi place mult si stiu ca mi-ar placea si mai mult daca as reusi sa trec peste niste temeri de-ale mele, care nu tin decat de exercitiu. Cand imi amintesc ca mi-era teama ca o sa uit franceza, imi vine sa rad. O luna jumatate in Toulouse si mi-am dat seama ca nu se uita.
Mi s-au prabusit planurile in cateva zile. Usor, pe rand, sa pot sa vad ca viata asta nu prea te lasa si ca trebuie sa ai mereu o solutie de rezerva. Mi-am facut alte planuri, au picat si ele.
Acum, am altele. Nu stiu ce o sa se intample. Nu stiu daca o sa reusesc. Nu stiu daca nu cumva peste 3 luni, o sa trebuiasca sa o iau de la capat. Dar stiu ca sunt flexibila. Daca nici eu nu sunt flexibila, atunci, cine in lumea asta, este? Stiu ca oricum, o sa fac ceva, la un moment dat.
Dar mai stiu si ca n-as putea nicicand singura. Si slava domnului ca nu sunt singura! Ca sunt 2-3 oameni in care am incredere mai mult decat am in mine, uneori. Si asta e ce conteaza. Si asta este motivul pentru care sunt momente aruncate in timp, in care mi se pune un zambet pe buze si-apoi mi-apar niste sclipiri pe obraz si simt ca nu-mi mai incape inima in piept. De drag si de multumire!
