de facut, incat nici nu mai stiu cu ce sa incep.
Si imi plac perioadele astea, in care nu am timp sa respir mai mult de 30 de secunde, intre doua articole citite. Cand mananc plimbandu-ma prin bucatarie, in timp ce-mi fac o cafea sau un ceai negru. Apoi, imi iau ibricul, o cana si nu ma mai vezi la fata, in urmatoarea jumatate de zi. Pana mi se termina cafeaua si trebuie sa imi fac alta.
Nu stiu de ce a fost nevoie de perioada asta.
Nu stiu de ce a fost nevoie de perioada aia, in care sa nu dorm nopti, la gandul ca nu stiu ce imi lipseste; sa-mi fie teama ca nu am sa imi dau seama la timp si totul are sa se duca de rapa, inainte sa gasesc o solutie. Si de ce a fost nevoie de altcineva, pentru ca eu sa trag semnalul de alarma si sa vad ca pot fi si altfel. Ca poate fi si altfel.
Solutie, inca n-am. Pentru ca imi lipseste timpul. Si uneori cheful, din cauza ca imi lipseste timpul. Si da, poate ca m-am plictisit, pentru ca asa sunt eu, ma plictisesc repede, de orice.
M-am plictisit sa nu am timp destul. Mai bine, nu am deloc. M-am plictisit sa te numar cu sferturile de ora.
Maine, se anunta o furtuna.
Si in Beirut sunt 16 grade. Cam frig.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu