incepe sa fie iarna

E a doua zi in care n-am chef sa ies din camera asta de hotel. Unde mai pui ca azi si ploua. Incepe sa fie iarna si aici. Si incepe sa-mi fie dor si de acasa, nu doar de oameni. Am avut un moment in care am vrut sa insir pe aici beculete si lumanari, dar apoi mi-am dat seama ca n-are rost. As putea sa ma duc la Maisons du monde si sa stau acolo toata ziua.

Daca e ceva ce sigur am invatat anul asta este sa contabilizez lucrurile pe care le-am facut. Si anul asta chiar a fost plin si-mi amintesc de toate. Incepand cu ziua in care mi s-a confirmat ca pana in martie trebuie sa ma decid daca vreau sa raman la "soft and cozy" in corporatie sau nu. N-am ramas.

Am cunoscut oameni.
 - Oameni tristi si nemultumiti de viata lor. Le-am dat variante. Cumva, atunci cand asezi in fata altor oameni diferite variante, le vezi mai usor pe ale tale. Sau macar, iti dai seama ca esti bine.
- Oameni carora nu le pasa de alti oameni decat in masura in care ii afecteaza pe ei. Am invatat ca asa nu si am plecat mai departe.
-  Oameni care desi au ce le trebuie, nu au incredere in ei si cauta mereu confirmare ca sunt buni, ca fac ce trebuie, ca fac cum trebuie. Oamenii astia mint mult si nu vor sa accepte ca sunt oameni si ca nu pot fi mereu perfecti, ca nu pot face totul mereu, cum trebuie.

Am reintalnit oameni cu care m-am reconectat si mi-am dat seama si de ce. Am regasit un om care este un stalp de perseverenta si incredere

Am tinut cursuri noi de croitorie.  Am avut seri in care am pasit in casa fix inainte sa mi se inmoaie picioarele de oboseala. Fara sa mai pot sa zic ceva. Dar cu zambete tampe pe fata si multumire in suflet.

Am avut proiecte de styling.  A fost greu. Nu cu munca in sine. Ci cu mine. "Ana e cea mai cuminte de aici, nu zice nimic" "Ana trebuie sa te mai vada de cateva ori, ca sa-ti poata spune ceva." A fost frumos. Am avut noroc de oameni frumosi, de cele mai multe ori.

Am facut haine si costumase pentru copii. A fost trial and success. Mi-a placut.

Am invatat sa folosesc masini industriale si sa cos rochii de matase. Mi-a placut la nebunie!
Am facut rochii speciale pentru momente speciale.
Am facut palarii, bentite, turbane si tot ce nu credeam ca voi face vreodata. Am facut bataturi cum nu credeam ca voi face vreodata de la cusut. Mi-a placut mult.

Acum sunt in orasul asta care imi place mult si stiu ca mi-ar placea si mai mult daca as reusi sa trec peste niste temeri de-ale mele, care nu tin decat de exercitiu. Cand imi amintesc ca mi-era teama ca o sa uit franceza, imi vine sa rad. O luna jumatate in Toulouse si mi-am dat seama ca nu se uita.

Mi s-au prabusit planurile in cateva zile. Usor, pe rand, sa pot sa vad ca viata asta nu prea te lasa si ca trebuie sa ai mereu o solutie de rezerva. Mi-am facut alte planuri, au picat si ele.
Acum, am altele. Nu stiu ce o sa se intample. Nu stiu daca o sa reusesc. Nu stiu daca nu cumva peste 3 luni, o sa trebuiasca sa o iau de la capat. Dar stiu ca sunt flexibila. Daca nici eu nu sunt flexibila, atunci, cine in lumea asta, este? Stiu ca oricum, o sa fac ceva, la un moment dat.

Dar mai stiu si ca n-as putea nicicand singura. Si slava domnului ca nu sunt singura! Ca sunt 2-3 oameni in care am incredere mai mult decat am in mine, uneori. Si asta e ce conteaza. Si asta este motivul pentru care sunt momente aruncate in timp, in care mi se pune un zambet pe buze si-apoi mi-apar niste sclipiri pe obraz si simt ca nu-mi mai incape inima in piept. De drag si de multumire!

anul nou

am dormit mult azi-noapte.

iar cand m-am trezit, la 7 fara un sfert, era mai intuneric de obicei. era racoare si soarele rasarea din geamul altui apartament decat de obicei. 

cumva, simt ca mi-a inceput anul. nu stiu daca e pentru ca tocmai ce mi s-a terminat concediul, pentru ca incepe sa se usuce verdele sau pentru ca e racoare dimineata.

doar simt nevoia sa scriu si sa imi fac planul pentru urmatorul an.

mereu am simtit ca anul meu incepe toamna. 

si anul asta, toamna a inceput mai devreme.

WOW, a trecut mai mult de un an

nu stiu de ce am simtit nevoia sa scriu asta. poate pentru ca, la anul, cand o sa ajung aici, sa vad cat de minunata e viata asta si cat de repede trece mai mult de un an, fara sa iti dai seama.

sunt setata de cateva zile pe "Multumesc!"
a inceput sa se incalzeasca un pic si ma surprind seara, cand vin spre casa, pe jos, cu o mana pe cheile din buzunarul drept, geanta si traista pe umarul stang si alte pungi cu tipare sau carti in mana stanga. ma surprind zambind tamp in intumericul soselei giurgiului, ridicand ochii si soptind un "multumesc", cu ochii impaienjeniti, undeva in aerul meu. un multumesc pe care l-as striga in gura mare. si pentru ca nu pot sa tip, imi apasa pe piept de-aproape ma doare.

N-am simtit ca mi se incheie anul cu nr 29. Am simtit numai ca sunt cea mai norocoasa fiinta de pe lumea asta. si ca lucrurile se aseaza, pur si simplu, singure, ca-ntr-un joc de tetris, jucat de ceva mana invizibila. mai raman goluri, dar sunt prea multe plinurile, ca sa ma plang.

si cand am scris "30 e doar un numar", m-am simtit usurata si nici acum nu stiu de ce. mi s-a parut cel mai sincer lucru pe care l-am simtit in ultimul timp.

intr-o dimineata, ma uitam la un filmulet cu imagini din muntii nostri. si-am inceput sa plang. pentru ca erau frumosi.

intr-o noapte, m-am trezit cu oameni dragi in jurul meu si m-am simtit ca si cum ar fi fost o surpriza. desi nu mai e o surpriza de mult. si am deschis o cutie in care se aflau toti anii mei de pana acum.

intr-o seara, am deschis usa de la intrare si-am vazut doi obraji imbujorati si o mana aproape tremuranda, ce a lasat jos, o cutie mare de lemn, pe care scria Singer.

intr-o dupa-amiaza, am primit mirosul pe care mi-l doresc de ani de zile, iar intr-o dupa-amiaza tarzie, am scos dintr-o punga, o carte de tipare la care visam de alti ani si o bucata de culoare din care urmeaza sa imi fac o rochie la care visez.

intr-o seara, am venit acasa si chiar am avut o surpriza, o alta carte la care visez din liceu. m-au surprins. si cartea si omul.

m-a mai surprins prietena mea din copilarie, care nu mi-a mai urat "la multi ani" de multi ani si a facut-o anul asta.

M-a surprins un mesaj la care nu ma asteptam. Am vrut sa luminez o zi. si am luminat-o. dar, Doamne, cata lumina am primit inapoi!

Am alergat zilele astea. Am alergat, pentru ca am simtit ca trebuie sa dau din toata bucuria asta si din toata energia pe care am primit-o zilele astea.Am alergat de la munca la florarie, de la florarie la patiserie. la alta florarie si la metrou. acasa si acasa. Azi am alergat intre munca si pranzul cu my super-smart poshy woman, apoi sa iau un cadou si apoi sa cumpar flori. Am alergat cu un buchet imens de 21 de lalele, dintr-un capat in celalalt al metroului, sa fac fericite 5 femei pe care nu prea ajung sa le fericesc. Si ajungem la femei.

Cumva, ieri, dintre toti anii astia in care am trecut peste 8 martie, mai de voie, mai de nevoie, am simtit o energie noua. toata ziua am fost girl-power. si m-am gandit la toate femeile din viata mea. indiferent ca le aveam sau le-am cunoscut in ultimii ani, si-am multumit din nou, cu toata durerea din piept. pentru tot ce sunteti, pentru tot ce m-ati invatat, pentru tot ce faceti si pentru cat ma inspirati! sa fiu mai organizata, mai buna, mai rabdatoare, mai intelegatoare, mai frumoasa, mai desteapta, sa fac mai multe, sa fac mai bine. sa fac si sa fiu! Fantastic creatures, you are! si toate sunteti altceva. un altfel de fantastic. n-am sa incep sa va enumar, caci va stiti. si daca nu va stiti, o sa am grija sa aflati cat de minunate sunteti! and that's a promise!

Ce vine

E pentru prima dată când nu știu și nici măcar nu îmi pot imagina ce mă așteaptă. Și nu mi-e frica. Habar n-am ce vine, habar n-am ce o să se întâmple. N-am un plan exact, n-am o schiță, n-am o lista, n-am nimic. Dar nu mi-e frica. Ce-o mai fi și asta?

2016

A fost plin.
Am învățat că Budapesta e minunat de frumoasa și că îți poate da febra musculara like hell. Că Germania miroase a balega, iar văcuțele ei te pot face sa te gândești de două ori, înainte să mai mănânci carne. Că Viena este superba văzută de sus. Că Barcelona te vrăjește cat să crezi că este cel mai frumos loc din lumea asta.

Am invatat că se poate trăi fără carne. Am învățat că asta îți poate poate incurca viața sociala și poate duce la discuții inutile. Am învățat cum să le evit. Oamenii pot să înțeleagă că poți sa renunți la carne ca sa te simți tu, om, mai bine. Fizic vorbind. Nu pot înțelege cum sa renunți la carne ca să se simtă un animal sau planeta mai bine.  Ca și cum natura ne-ar datora viața. E obositor să le explici oamenilor lucruri pe care nu vor să le înțeleagă. Când nu mai au argumente, îți dau lovitura finală, cu moșii și strămoșii. Nu înțeleg că moșii și strămoșii erau, in primul rand, responsabili.

Am învățat că pot. Pot sa fac lucruri singura, pot să înot împotriva curentului, pot să spun ce ma doare, pot încă să învăț. Am învățat că dacă îți place ceva, e greu, dar e frumos de făcut. Am invatat că dacă ai pierdut niste bani, nu trebuie neapărat să continui sa pierzi și timp.

Pe final de an, am învățat că sunt oameni care vor, dar uneori nu pot. Că au nevoie de ajutor, de rabdare și de înțelegere.

Am învățat că poți să revezi pe cineva după ani, dar să-ți fie la fel de drag. Am învățat să mă bucur și să-mi fie drag de dragul altora.

Am învățat multe anul asta. A fost lung și greu și trist, dar și frumos! Ne-a smucit zdravăn, poate-poate! Și mă bucur ca, pentru mine, smuciturile nu au fost degeaba.

Iar pentru asta, mulțumesc!

De prea multe ori

M-am trezit singura, anul asta.
Cel mai rău a fost prin iunie. Când m-am trezit la 3 noaptea, singura, intr-un cartier pe care de-abia daca am apucat să-l cunosc. Numai paznicul de la cazino s-a uitat luuuuuung după mine, da' nici ala n-a zis nimic. Pe-o banca pe dreapta dormea un cerșetor. Pe una din stânga, cineva se întreba de ce.

Dar a picat bine, a fost încălzirea pentru 15 iulie. Când mi-a murit entuziasmul pentru aniversari. Sau o bucata din mine. Aia drăguță, care se entuziasmează și cumpără cadouri și face surprize. "Pai și ce-am făcut pe 15 iulie?" Eu mi-am făcut cadou o seara de poezie, undeva pe un bloc, in mijlocul orașului; si-un zâmbet amar in coltul buzelor. Dar trebuie sa recunosc că am sperat pana in ultima clipă că o să îți amintești și o să zici ceva. Apoi, o perioda, mi-am imaginat că ai știut, dar că a fost iar o treaba de orgoliu stupid.

Apoi au mai fost, dar le-am plâns repede si-am trecut mai departe. Știu că intr-o noapte,  am deschis ochii în întuneric și nici nu m-am dezmeticit bine, că m-a copleșit sentimentul ala de singurătate. Și mi-am înăbușit un scâncet în pernă.

Apoi le-am pierdut șirul. Și m-am trezit intr-o dimineață de noiembrie și n-a avut cine sa mă întrebe cum a fost la doctor.

Și intr-una de decembrie, aproape toată lumea a observat că m-am tuns.

Iar câteva seri mai tarziu, mi-a pierit și cheful de Crăciun.

Mi-aduc aminte, însa, de o seara in care mi-am dat seama că există un om pe lumea asta, datorită căruia nu mă simt singura. Dar nu cred că asta-i e treaba pe lumea asta.

vaca balaur

 Auzita in metrou.


- Mami, am vazut vaca-balaur!
- Unde, mami, ai vazut asa ceva? Nu exista vaca-balaur.
- Ba daaaaaaa, am vazut la fermaaaaaaa, ne-a aratat Doamna. Si toate vacile aveau niste bete agatate si betele erau ca niste aspiratoare....

Am vrut doar sa spun ca

anul asta am avut best birthday ever.

First time first

Azi, de la 10. Este prima data cand nu vorbesc franceza. Ma simt ca si cum mi-as trada limba de pe urma careia traiesc de niste ani, incoace.

Am venit

Sa las aici niste emotii pentru interviul de azi. Acele emotii care m-au trezit la 6 cu gandul la "ik moet een beetje meer te leren".

Please, be nice!