Se pare ca...

...am cazut odata cu frunzele de toamna. O sa-mi lipsesti. O viata.

N-am avut timp

sa ma pregatesc de plecarea asta. Nici fizic si in niciun caz sufleteste. Nu m-am pregatit pentru sentimentul asta cretin care ma face sa imi dau seama ca nu ranesc pe cine trebuie. si doare ca dracu'. nu stiu ce greseli a facut sau urmeaza sa faca, dar nu vreau sa fiu eu calaul.
-Si tu, Ana? La tine cine se gandeste? Tu ce o sa faci?
-O sa vedem.
-Si asta e o solutie? Asa a fost mereu. "O sa vedem ce-o sa fie." Spune, e o solutie?!
-Nu e...

cel mai tare doare ca ma uit la tine si ma vad pe mine. cu panicile mele de la inceput. si imi dau seama ce simti. nu credeam ca cineva poate sa simta asta, in felul asta, pentru mine.

nu am chef azi...

"Vrei sa te fac sa zambesti? O sa te fac sa zambesti."

"- Dar stii ca... stiam ca ai sa imi cumperi cartea. Inca de aseara, de cand ti-am spus de ea."

scuze

"...femeile o fac atunci cand sunt neglijate, atunci cand se simt abandonate, neapreciate si nedorite. O femeie va cauta in alta parte tot ceea ce ii lipseste pentru ca e dependenta de dragoste, de afectiune si de atentie. O femeie inseala atunci cand partenerul ei nu mai e la fel de receptiv la nevoile ei, fapt care o face sa nu se mai simta frumoasa, dorita, importanta, in siguranta." (Fluturi, vol. I-Irina Binder)

lene

Prima data, am deschis ochii la 8 dimineata. M-am uitat la ceas, m-am intors. Se uita la mine. "Tu n-ai somn?" A dat din cap ca nu. "Eu o sa mai dorm, sa stii." A zambit. Am adormit la loc. A doua oara, inca se uita la mine. "Cat e ceasul?" Am luat telefonul. Era 10 jumatate. "Tot nu dormi? De ce nu dormi?" A ridicat din umeri, ca nu stie. "Mie inca mi-e somn." A zambit. Am adormit si m-am trezit la 12 si un pic. Se uita la televior, dar a intors capul spre mine, cand m-am miscat. "Hai, ca ma trezesc si eu imediat. Tu ai dormit?" "Nu." "Dar ce-ai facut? Doar nu te-ai uitat la mine toata noaptea si dimineata?" Si-a zambit.

***
Am deschis ochii, am intins mana de-a lungul patului. A deschis ochii, a zambit. M-a mangaiat pe par. Am adormit la loc.

Ignorance is bliss

sau Cat de bine este cand nu stii ca se poate mai bine.

cam asa s-a intamplat. pana cand, nu stiu cum de s-a intamplat, dar am vazut ca exista si altii care fac lucrurile asa. se trezesc dimineata la 3 si o iau la pas, dupa doua ore de somn, pentru ca alti oameni au nevoie de ei. cumpara flori si ciocolata fara nicio ocazie speciala. sau cu ocazii care nu ii privesc, doar ca sa umple un loc lasat gol de altcineva. isi amintesc date si nume de flori preferate si arome de inghetata sau de creme de corp si uleiuri de bebelusi. iti prind fiecare vorba si fiecare gand si le transforma in surprize pe care nu stiai ca ti le doresti. iti ofera ocazii si-ti fac propuneri la care nici nu indrazneai sa te gandesti. au grija de tine si stii ca te poti baza pe ei.

iar eu nu stiu ce sa fac cu toate astea.

...am o idee

"putem pleca de vineri seara, sa prindem rasaritul la mare. si-apoi mergem si la munte."

Dar fata asta cine e ?/ Si tu cine esti?

"Ea e prietena lui Sergiu." "Ea e Anamaria."
"Eu sunt Ana." "Eu... trebuie sa o ajut pe Ana." "Eu trebuie sa o sun pe mama."

ana si atat.

''Tot ce e frumos, doare putin."

m-a blocat un pic. pentru ca nu stiu cum am ajuns de la pielea mea arsa de soare la ce se intampla, de fapt.
-Si voi cum sunteti? Ce sunteti, de fapt?
-Nu stiu... suntem si nu suntem. Suntem... nu stiu ce suntem.

adevarul e ca imi vine sa te strig/sa te numesc in feluri care ar putea parea nepotrivite, in situatia de fata. nu stiu cum am ajuns eu aici. si mai ales, nu stiu ce vine.  dar, asa am obosit... incat imi vine sa fug unde vad cu ochii. si de tine, si de el. de tine pentru ca mi-e ca ma inveti prost, cu atata bine. si stiu ca nu merit. de el, pentru ca nu mai vreau sa doara. pentru ca stiu ca nici asta nu merit.

dar m-as intoarce.

tot

un buchet de frezii si un ou kinder. de-atat a fost nevoie. sa dispara toata tristetea de ieri, lacrimile cu care m-am trezit azi-dimineata si sa o tin intr-o fericire toata ziua.

-Sunt de plastic florile?
-Nu, sunt naturale.
-Le-ai primit?
-Da.
-Se vede.

oare din cauza faptului ca zambeam incontinuu si nu-mi puteam lua ochii de la buchetul ala, singura fiind? cert e ca eram intr-o bula de fericire pe care nu am mai simtit-o de ceva timp. si pentru ca am simtit ca din fericirea aia trebuia dat mai departe, mi-am impartit oul kinder cu un copil, in 133.