centru

sunt oameni care au curaj.
sunt oameni care spera sa dea de mai bine.
dar ajung sa doarma cate trei in pat, in camere in care intra doua paturi de-o persoana si o masa. in camere in care misuna gandaci si in care miroase a statut si a mancare ranceda. din cand in cand, cineva mai gateste si tot etajul miroase a ceapa prajita sau a mancare saraca. e genul de loc in care mie imi e teama sa respir normal si incerc sa inspir cat mai rar. mirosul de ranced si de umezeala. sunt copii care traiesc acolo. o luna, doua, cateva. un an, doi. cine stie. copii frumosi.
sunt oameni care ajung la spital de foame.
- Si e bine acum ?
- E mai bine. E bine la spital. Mai bine ca aici.

nici n-as fi nimerit sa-ti arat Bangladesh pe harta. atat ii de mic.

nu stiu cat ii ajuta sa stie sa conjuge verbe si sa invete plurale. nu stiu cat pot sa invete. si nu stiu cat pot eu sa ii ajut.

sunt zilele alea in care stiu foarte bine ca daca nu rezist sa ma uit la filmulete cu copii subnutriti si femei omorate cu pietre, nu inseamna ca nu exista.

ca plec la 8 dimineata si vin la 11 jumatate noaptea, ametita si rupta. macar nu sunt singura. 

incerc

sa ma conving eu pe mine ca am nevoie de raspunsuri la toate intrebarile astea care imi trec prin cap. ca le merit. ca eu am fost sincera tot timpul si ca imi datorezi acelasi lucru.
adevarul e ca am o curiozitate bolnava. si as vrea sa cunosc toata telenovela asta, de la inceput. si oricum n-as crede ce mi-ai spune, decat daca ar coincide cu ce cred eu ca s-a intamplat, de fapt.

orgoliul meu este mai important decat prietenia noastra. pentru ca oricum n-am fost niciodata prieteni. in schimb, orgoliul mi-era intreg pana.. nici nu stiu exact pana cand.

adevarul e ca nici nu e treaba mea. dar am o curiozitate bolnava. ca a unui pui de pisica. ce-si baga boticul in farfuria cu mancare a altcuiva. eventual se frige.

daca ar fi important pentru mine, as lasa-o balta.
as lasa sa fie totul blur, ca in seara aia pe acoperis. in care mi-am pierdut cerceii.

Good morning,

sunshine !

Lately

se pare ca sunt rautacioasa din reflex. si din ce in ce mai des.
am nevoie de o noua eu.

pur si simplu mi-a placut post-ul si atat.
nici eu nu mai stiu cum sa vorbesc cu tine. numai ca mie mi se intampla de mult. de cand orice lucru pe care il spuneam, avea drept raspuns un sarcasm sau o criza de nervi. nu zic ca nu le-am meritat sau ca nu le-as merita inca. spun doar ca m-am blocat. n-am stiut ce sa fac.
daca te face sa te simti mai bine, nu mi se intampla doar cu tine.

am nevoie de o noua eu.
as pleca undeva. nici macar in liban. undeva unde sa nu cunosc pe nimeni si sa nu ma cunoasca nimeni.
sa nu trebuiasca sa vorbesc cu nimeni.
sa nu ma simt obligata sa fac lucruri. sa le fac pentru ca mi le doresc.
as pleca. singura.

pentru ca nu stiu ce altceva sa fac.
e ca atunci cand se incalceste ata atat de tare, incat rupi nodul, il arunci si o iei de la capat.

asta as face.

dus

m-am tot gandit daca sa se cheme 'romanii au talent' sau 'greierasul lui toparceanu'

pana mi-am amintit ca am facut un dus, de dimineata, pe calea victoriei, pe la 9 fara un sfert.

se pare ca am talentul de a face oamenii sa sa simta obligati sa ma faca sa ma simt bine. incepand cu 'stop judging me' la care am ramas wtf-face, pana la 'ma faci sa ma simt obligat sa...' dupa care am ramas cu fata smotocita, sifonata si rimel pe nas.

pentru ca de data asta, a contat.

de greierele lui toparceanu, mi-am amintit, cand ma intrebam ce n-am facut bine.

Peste dealuri zgribulite,
Peste ţarini zdrenţuite,
A venit aşa, deodată,
Toamna cea întunecată.
Lungă, slabă şi zăludă,

 

m&m(s)

se pare ca unghiile mele arata ca niste m&m. mov. si scurte.

azi suntem in 22. e ziua aia in care imi puneam eu speranta.
si am stat asa, la o masa. si simteam ca nu fac nimic.
si apoi, in pat, m-am intrebat pe cine am facut eu sa simta ca nu valoreaza nimic.
pe cine am paralizat eu, asa cum sunt eu paralizata acum. c-as putea sa stau ore intregi, intr-o pozitie, fara sa ma gandesc la nimic. fara sa simt nimic. nici macar furie. nervi. nimic. sa ma uit la tine si nu te vad.
'-Esti suparata?' 'Nu...'
nu pe tine. pe mine. pentru ca iar imi fac planuri. si pentru ca sunt gata sa stau cate 12 ore la munca, sa plec cu nervii facuti praf, cu ochii carpiti de somn, cu cearcane si aproape lesinata. sa ma rog sa ma lasa sa stau cateva ore in plus. ca sa ce? ca sa nimic.
pentru ca incerc sa ma conving eu pe mine ca nu asta ai vrut sa spui. nici de data asta.

dar stii ce ? mi-a raspuns profa cu dizertatia.
pana la urma, ziua asta, si-a atins, un pic, scopul.

sa vedem ce urmeaza.

cheers, darling !

here's to you and your... 

hmm... to me.

De cand

a inceput perioada asta, incerc sa gasesc cate ceva dragut, pe ici, pe colo. Pe sistemul 'daca nu iti place ce vezi si nu il poti schimba, schimba-ti modul in care privesti'.
poate de-asta m-am si tinut de antrenamentele de KJ. Este pt prima data cand fac atatea antrenamente dintr-un abonament. Ma simt bine dupa ce plec de acolo. Mai usoara. Fizic si psihic.

Cand am prea multe ore de munca, ma gandesc ca am ora de sarituri, dupa. Si e mai bine.

Niciunul dintre profii carora le-am trimis mail pt disertatie, nu mi-a raspuns. Poate ca, totusi, trebuie sa imi dau disertatia in iarna.

Mananc mai putin. Si mai bine. Desi am descoperit 7Days cu crema de alune. Asta nu e bine.

De sambata incolo, discutiile noastre (n-)or sa (mai fie.) fie de genul: 'how's ur wife?' 'i told you so many times she's not my wife' 'ok :))'

Revenind la lucruri serioase, mi-am cam pierdut vederea de ansamblu. Sau intuitia feminina, cum vrei sa-i spui. In sensul ca nu sunt sigura de nimic, in acest moment.

Nu stiu cat o sa mai tina. Eu imi pun speranta in 22 februarie.

Azi-noapte am visat-o pe mamaie. Pentru ca am vorbit despre ea. Altfel, n-am visat-o niciodata, de cand a murit. Maine se fac 6 saptamani. Din toata harababura asta care este, mai nou, viata mea, este singurul lucru care ma frange, un pic. Poate si pentru ca n-am cum sa-l repar.

Noi suntem bine ?

Nu sunt trista. Pentru ca stiu ca o sa vina si mai bine.
Doar ca am obosit.

Pe mine

m-a ajutat, un pic, si distanta.
dar nu stiu daca tu ai putea, sa renunti, cum am facut eu.
si, pana la urma, nu sunt sigura ca ar fi corect.

Ce

am facut azi ?

Am intarziat la cosmetica.
Si am reusit sa scriu un mesaj de 5 randuri, in araba.
'Perfect! Am inteles totuuuuul.' Asta a fost raspunsul primit. Dar Charbel e baiat bun.

Am avut o perioada in care am zis 'Asta e! Incepe sa fie bine!' Si m-am apucat de proiecte. Am fost la interviu pentru internship. Am avut o zi plina, dupa care am am adormit la 23 si jumatate si am dormit pana la 7 a doua zi.

Apoi am alunecat pe gheata. Mi-am luxat mana, mi-am invinetit soldul. In fata centrului de pompieri. M-o fi injurat vreunul din aia care-si dau coate in fiecare dimineata.
'Ti-ai luat-o bine.Te mariti, vara asta.'
'Zi Doamne fereste!', mi-am spus in gand si i-am zambit.
Mi-am cam luat-o, ce-i drept.
Din toate punctele de vedere.
Ieri, a fost ziua in care mi-am luat-o bine.
Desi, ma asteptam la o zi frumoasa, chiar si dupa ce m-am adunat de pe jos si mi-am potrivit, la loc, paltonul.

Astazi, m-am mai trezit cu una. Like a high five. In my face. With a chair.

Maine ? Maine am sa incerc sa fac ceva util. In timp ce dl C. nu va avea ocazia sa ma faca sa plang pentru ca nu sunt in stare sa analizez corect un plan de reconstructie post-conflict. Unii ar spune ca mi-e lene. Eu as spune ca macar mi-am facut proiectul. Data viitoare, imi fac doar curaj.

-Cati ani ai, tu, mamica ?
-Fac 24, mamica.
-Ce-ai, fata ?
-Ce e asa greu de crezut ? Nu mai stii cand m-ai facut ?
-Hai, mai, mama! Pai, eu la 24 de ani, eram...  mare.

'da, am si duminica'

ok, i got it.

Din ce in ce mai des, am impresia ca doar tragem de timp. Am impresia ca faci cam ce fac eu cand merg la munca. Nu imi mai place asa de tare. Dar vezi tu, mai am clienti draguti, cateodata. M-am obisnuit asa. Si nu e rau deloc, cand sunt cu alex pe tura. Sau cand mai scoate diana cate-o perla. Dar stim foarte bine ca nu o sa imbatranesc la wh si nu am sa imi cresc pisicile cu salariul de acolo. Ma gandesc ca e, totusi, ok, pana termin masterul. Sau pana apare ceva mai bun.

Asta cu 'pana apare ceva mai bun' ma omoara, un pic. Pentru ca, am vazut ca nici nu-i nevoie sa fie ceva mai bun. Uneori, e suficient sa fie si atat.

'Stii ca, ce ne spui tu aici, e partea frumoasa. Caci, in realitate...'

Da, in realitate, am fost 5 minute pana la baie. Cand m-am intors, Irina radea: 'Frate, bine ca te-ai intors. Toata lumea m-a intrebat unde ai disparut.'

mi-e dor, un pic de 'shu, helwe?' si altele din campul ei lexical.


ah, da! e singurul meu weekend liber, luna asta.
ktiiir helou