peste 4700 de km

Aseara mi-am adus aminte ca, la un moment dat, voiam un tatuaj si nu stiam cum sa fie si unde sa-l fac. Apoi am vazut un tricou pe care scria مكتوب si am stiut ca asa vreau sa fie tatuajul meu. Dar nu stiam unde il vreau. Pana intr-o dimineata, cand pe la ora 4, am stiut.

Si-am sa-l fac. Exact acolo. Exact asa. Pentru ca vreau sa pastrez sarutul ala. Sarutul ala, de la 4 dimineata, care nu a stiut niciodata ce sunt alea lacrimi, amenintari, atacuri de panica, nervi, cuvinte urate si durere. Pentru ca mi-a intrat in piele inainte de toate astea. Sarutul ala a vazut doar zambete, goluri in stomac, dor si nerabdare. A vazut fericire.

Si cand am sa cobor din avionul ala, 4700 de km mai incolo, vreau sa il am cu mine.

Nici nu stii

tu.

You cool your bed-warm hands down /On the broken radiato/rAnd when you lay them freezing on me/I mumble, "Can you wake me later?"

Mai putin

...doare cand esti departe.

Sunt, aici, oameni cu care poti sa o iei de la capat. Care nu stiu ca "nu ai inima", care nu iti cunosc atitudinea demna de dispret. Care nu stiu ca "nu insemni nimic ca femeie".

Sunt oameni care stiu cand si cum sa te certe. Stiu cand si cum sa te ia in brate. Stiu cand sa taca si sa plece. Stiu cand sa se intoarca.

Sunt oameni care te asculta fara sa te judece si care te vad cat iti plangi in pumni si stiu cat te doare, fara sa te cunoasca. Care nu te intreaba de ce. Care iti pun o mana pe umar si te fac sa zambesti.

Si mai sunt oamenii pe care nu te poti supara, indiferent ce.

- Ai o putere extraordinara de intelegere. Nu stiu cum te mai poti gandi la el asa, dupa toate astea...
- Stiu ca nu intelege si nu pot sa judec un om care vede doar o bucata de poveste. Poate...sper...vreau sa cred ca daca ar sti totul, nu ar mai reactiona asa si nu mi-ar mai spune toate astea.
- Nu te inteleg... Eu nu as putea face asta.
- N-ai spus tu ca daca ma doare e problema mea si atat?

E frumos aici. Sa nu cunosti pe nimeni si nimic si sa te plimbi, pe strazi, tu cu ale tale. Cel mai tare imi place cand ma opreste lumea si imi cere indicatii. Incerc sa retin nume de strazi si puncte de reper. Autobuzele nu le stiu, inca.

Se vede frumos, orasul, de sus. Mai ales noaptea.  Iar dimineata, de la masa din bucatarie, se vede totul ca intr-o pictura.

- Nu vreau sa supar pe nimeni, dar eu nu pot face asta, asa. Imi trebuie liniste, sa pot sa ma concentrez.
- Oricum ai reactionat foarte bine. Eu daca vedem asa ceva de prima data, fugeam cat ma tineau picioarele.

Linistitor

O prietena mi-a spus, la un moment dat:
- Ana, ceea ce trebuie sa intelegi tu este ca toti oamenii au nevoie de ajutor de la alti oameni. Dar pana intr-un anumit punct. De acolo, nu se mai poate ocupa decat Dumnezeu. Si nu ar trebui sa ne bagam peste ce are Dumnezeu de facut, pentru ca stie el ce are de facut, mai bine decat noi. Daca ne bagam peste el, o sa suferim si noi si omul pe care vrem sa il ajutam.

Nu sunt eu foarte credincioasa, de felul meu. Dar asta a sunat linistitor. Si m-am calmat, un timp.

II

Cand iti dai seama ca oricat de greu ar fi, trebuie sa ai curajul si forta sa faci "ceea ce trebuie". Si, poate pentru prima data, nu pentru ca toata lumea iti spune si asteapta asta de la tine. Ci pentru ca asa e cel mai bine.

the things we said and did have left permanent scars

Cand simti cel mai tare?

Cand il vezi intins pe jos si nu-ti mai raspunde. Cand strigi si plangi si nu e nimeni sa te auda. Si cand in sfarsit zice ceva, nu mai conteaza ca te intreaba cine esti. Cand iti tremura in brate si te simti atat de mic si atat de neputincios. Cand mama lui iti tipa in fata si te jigneste de fata cu alti 20 de oameni din sala de asteptare, iar tu vezi prin ea si nu-ti trece prin cap decat "oare ce-i fac acum?oare il doare?si-a mai amintit ceva?".  Cand oamenii aia se uita la tine ca la ultimul om, iar tie nu-ti pasa, pentru ca el stie si-ti ajunge. Cand te scurgi ca o umbra pe scaunele alea si nu-ti mai ajunge aerul. Cand vezi semnul si oricat te-ar durea, nu mai conteaza...

-Doamne... cum poti sa te gandesti la asta acum?

[uite ca o fac.si stii ce simt?ma bucur ca esti bine.atat.]

Sa zicem ca

seara, inainte sa adorm, nu mai visez aiurea, miros de zori, lumina de dimineata pe pereti portocalii si perdele fluturande. Nu mai pot s-o fac.

-Stii ca...eu nu mai pot sa intru acolo...
-Pe bune?!
- ...

Ah, dar de fapt, eu nu prea mai adorm seara, de ceva timp, deja.

de-asta

"Nici nu stii cat esti de puternica. Ana, este mai usor sa duci povara lumii, decat povara ta."

Vreau

Era o dimineata de joi. Nu mai stiu daca era soare. Dar era vara, trebuie sa fi fost. Atunci am auzit cel mai frumos lucru care mi-a fost spus vreodata:

Vreau sa calatoresc cu tine!

Asta, ca sa nu uit, vreodata.

Intr-o seara

Stateam cu o narghilea si o cafea cu hel. Si a venit o fetita draguta. Am primit primul meu trandafir, cumparat aiurea, de pe strada. Pe care l-am carat cu gura pana la urechi, prin ploaie, noaptea. Si a doua zi, la 8 dimineata, spre munca, pe Splai, prin metrou, pe Calea Victoriei. A stat vreme de 6 ore, rasarind din spatele unui monitor Dell. A fost ziua in care Nicolas mi-a spus ca sunt cea mai calma persoana pe care a vazut-o vreodata. Sunt calma, cand sunt fericita.

In alta seara

M-am pus in pat si mi-a trecut prin cap, deodata: "Dar daca?" Si am avut primul meu atac de panica. Cu simtit ca nu mai pot sa respir. Starea aia in care nu stii ce sa faci si nu stii exact de ce, dar tremuri incontinuu si nu te poti opri din plans, imaginandu-ti tot felul de lucruri, care se pot intampla la nervi, oboseala, prin ploaie, frig si multi km/h. In care esti in stare sa suni pe oricine, oameni cu care nu ai mai vorbit niciodata si pe care nici nu i-ai cunoscut. Si zici, hai sa mai incerc o data. De data asta, suna. Si dupa toata tensiunea acumulata, nu mai poti sa vorbesti. Ai o stare de moleseala. Ca si cum cineva te-ar fi tinut cu niste sfori, carora, dintr-o data le-a dat drumul. Nu te mai tin picioarele, scrii un mesaj, cu ultimele puteri si adormi.

"Ma bucur ca esti bine. Sa nu ma mai cauti niciodata."