iti scriam un email

care n-a mai ajuns. dar care are tot timpul din lume. pentru ca eu nu te mai grabesc. apreciez iniativa. dar nu pot sa promit ca o sa aiba rezultatele pe care poate ti le doresti. pentru ca acum stiu ce vreau si ce trebuie sa fac.
i feel like crap.
asa si trebuie. sunt rece si nimic din toate astea nu ma face sa revin la 'temperatura' mea obisnuita. din contra.
nu mai cred tot ce mi se indruga.
si stiu ca iti trebuie termen de comparatie. iar acel termen de comparatie nu trebuie sa fim noi, acum 5 ani.

Ana, stiu ca nu o sa-mi treaca.
iar eu te cred. si cunosc foarte bine sentimentul. stiu cum e cand stii ca nu o sa-ti treaca. stiu cum e cand iti e teama ca nu cumva, intr-o zi, sa te trezesti si sa nu vrea sa mai auda de tine, sa nu-ti mai raspunda la telefon si alte spaime care iti strica somnul ala bun. le stiu pe toate pe care le incerci tu acum.
dar stiu si cum e cand se termina. nu, nu dispare de la sine, sunt lucruri mici, care se aduna. si lucruri mari care ti se aseaza in fata si nu te mai lasa sa vezi dincolo.
iar tot ce pot eu sa fac este sa te iau in brate. ca pana la urma, esti un copil mai mare. si sa-ti spun, din cand in cand (nu mereu, ca nu-ti place) ca ar fi frumos sa fie cum crezi tu, dar ca se poate sa fie si cum stiu eu.

2:29

ia-ma cu tine

"Sper

ca acum nu mai esti confuza."

-Ana, nu. Nu e bine.
-Nu e bine ?
-E bine, dar nu e bine.
...
-O sa ma trezesc avariata rau, maine dimineata.
-Eu o sa trebuiasca sa explic pastele si tu o sa trebuiasca sa explici cu cine te-ai batut. 

Se putea si mai rau, zic.

joi

La 5:30 am infipt cheia in broasca, cu gandul plecat aiurea. Ploua, aveam apa in pantofi de balta din fata portii si inca mai simteam din cand in cand, gustul de narghilea. Ce sa vezi, mai era o cheie. Pe partea cealalta a usii. Am sunat-o pe sora'mea si am vazut oglinda de langa usa.

***
-Pana pe la 35 de ani, asa. Bine, si dup-aia ai succes, dar o sa ai alte preocupari.
-Asta ti-a spus mama ta?
-Da. Ai citit Enigma Otiliei?

***
-Copilul meu, daca o sa fac un copil, o sa stie araba.
-Si franceza?
-Si franceza, dar mai multa araba.
-Si spaniola?
-... Poate si spaniola. Vedem...

***
-De ce razi?
-Imi trebuie un motiv sa rad?
-E clar, nu-ti mai dau narghilea.

***
-De ce razi?
-Tu ai vazut cum se uitau arabii aia la tine?
-Sunt de-a lor, ce sa le fac.

***
-Ne intoarcem?
-De ce, iti place sa vezi cum se uita arabii la mine ?
-Lasa-i sa se uite. Sa se uite la tine si sa ma injure pe mine.

Mi-e dor de toata nebunia aia. Si de tine. De noi.

Kifou, al-helou?

Ar fi trebuit sa mentionez ziua de sambata. Nu ca pe un esec, ce se presupune ca a fost. Ci ca pe o victorie a mea. Am reusit sa stau calma, sa nu ma balbai, sa nu ma poticnesc, sa nu ma enervez. Am raspuns la toate intrebarile calm si corect. Nu am lasat nici macar o portita pentru a se face misto de mine sau a ma face de ras, lucru de care imi era cel mai teama.

-Mai esti trista?
-Dar ti-am spus ca nu sunt trista din cauza asta.
-Suparata?
-Nu sunt nici trista, nici suparata. Poate un pic frustrata. Dar una peste alta, sunt mandra de mine, in primul rand. Si nu am niciun motiv sa fiu suparata. Nu este un capat de lume, nu?

sa zicem ca, de fapt, a fost 1-0. pentru mine.

Welcome back, sleep!

Eram in pat. Era ceva/cineva care ma tinea de incheieturile mainilor. Nu era deranjant, cred ca imi placea. Dar nu vedeam nimic. Era ceva invizibil care ma tinea de maini. La un moment dat, am inceput sa ii aud puternic, respiratia. Am vrut sa scap, dar deja nu ma mai puteam misca, indiferent ce as fi facut si cat m-as fi zbatut. Respiratia se auzea din ce in ce mai tare si mai aproape de urechea mea. A fost cea mai puternica senzatie de frica, groaza, pe care am trait-o vreodata.

N-a durat mult. Mi-am dat seama ca visez si stiam ca daca deschid ochii, o sa dispara totul. M-am fortat de cateva ori, am reusit sa ii deschid. Senzatia de frica nu disparuse. Mi-am dat seama ca inca visez, pentru ca eram la celalat cap al patului. Am mai deschis o data ochii si m-am trezit de-a binelea. A fost ca o gura de aer, dupa ce m-am zbatut pe sub apa.

Da, am o explicatie pentru visul asta. Doar ca nu credeam ca imi este atat de frica de ce se intampla.

Sweet sleep, welcome back! I missed you... NOT!

imprint of pleasure

 O sa se gaseasca cineva sa aiba grija si de mine. 

Doar ca la 10 fara un sfert, toti au plecat acasa. Cand eu nu numai ca nu am apucat sa imi revin, dar nici nu terminasem ce aveam in pahar. Si nu, n-a fost nimeni care sa aiba grija de mine, din cel putin doi la care ma asteptam. Ala a fost momentul in care mi-am dorit sa fie Irina, cu mine. Chiar si sa ma certe. Sa imi spuna ca sunt nebuna si obsedata de atentie. Numai sa fie acolo.

ai procedat corect.

Nu. Corect ar fi fost sa nu premeditez totul. Corect a fost pana in momentul in care lucrurile au incetat sa se mai intample fara voia mea. De atunci incolo, nimic nu a mai fost corect. Fata de nimeni. Ah, ca nu fortez totul pana la capat, asta e partea a doua. Desi, stim as putea sa o fac, fara nicio problema. Judecam dupa precedent. Si judecand dupa precedent, toate astea se vor termina curand. Si eu voi ramane cu inca un lucru care imi lipseste, pe lista.

Dar nu poti da vina pe trei pahare. Cand scopul lor a fost sa iti dea curaj.

de ce le amesteci ?

Pentru ca altfel, nu as mai fi fost aici, acum.

esti bine? respiri greu.

Tensiunea.

Poate doar imi e dor sa vorbesc cu cineva, asa cum obisnuiam noi altadata. Cand nu ma gandeam de doua ori, inainte sa iti spun ceva.

franjuri

cam asa sunt nervii mei, acum.
nu rezist la emotii puternice.
si mi-e ca o sa lesin ori in fata usii de la hol, ori in fata usii mele.
deja simt cum o sa-mi pulseze tamplele, o sa imi simt inima in urechi, o sa ma ia ameteala si o sa ma preling pe podeaua aia imputita.

God! Nu rezist emotiilor puternice.

stii ce ?

n-am mai mers de mult singura, pe strada, zambind incontrolabil.
cred ca merit asta.

ca si cum

n-as fi fost destul de confuza.