-Facturation.
-Trist!
-Regularisation et geste co.
-Trist!
-Déménagement.
-Trist!
-Ahmed, tie toate ti se par triste?
mai trist de-atat e ca merg singura la un concert de colinde si cantece de craciun.
mai trist de-atat e ca nu-mi pot controla gandurile si sentimentele. iar gandurile si sentimentele mele sunt foarte obositoare. mai ales cele care nu intra in alea cateva ore de... liniste (?) pe saptamana.
as intelege si eu daca n-as fi un fel de dr jekill and mr hyde.
iar zambetele simpatice, ca de copil blond si tembel, care poate sa rada pana la lacrimi dintr-o prostie, si apoi sa spuna imbufnat: "nu mai vorbesc cu tine, tu faci misto de mine." nu ma ajuta deloc. n-am timp de asta. si nu am resursele necesare. i'm not 16 anymore. nu fac decat sa ma oboseasca si mai tare. nu vreau.
e trist ca nu mai pot spune chestii. e trist ca stiu dinainte ce privire o sa primesc. si mi se intoarce gandul din drum. Altfel, as fi putut sa intreb: "Vrei sa mergi cu mine la un concert de colinde ? Canta Irina. Irina din liceu si nu am mai vazut-o de mult. Chiar as vrea sa o vad." e ca atunci cand prefer sa tac.
e ca atunci cand vreau sa plec singura. sa pot sa ma gandesc.
nu, nu e sanatos. mi s-a confirmat azi. nu ma asteptam. ajungi sa nu-ti mai pese, fara sa-ti dai, macar, seama.
i guess it's a matter of choice.
-I-auzi, frate. Bai, nu stiu, dar eu n-o vad p-asta o bomba. Pe bune, chiar nu te vad.
trebuia sa fie o postare legata de complexul de abandon, in care trebuia sa explic cum am ajuns eu o persoana posesiva si cum nu e vina mea, ci a maica'mii, ca m-a dus la tara. dar nu din vina ei.
Update:
acum mi-am dat seama ca suntem in 15.
despre asta vorbeam.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu